Polițiștii au donat sânge pentru copiii diagnosticați cu cancer

Lupta grea purtată de copilașii diagnosticați cu cancer a motivat polițiștii  să contribuie la salvarea acestor vieți aflate la început de drum.

Astfel, în cadrul campaniei “Protejăm oameni, ajutăm oameni”, miercuri, 8 noiembrie, între orele 8-13, echipa de colectă mobilă a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara a fost prezentă la sediul IPJ Timiș, unde aproximativ 40 de polițiști au donat sânge, venind în ajutorul micuților greu încercați de această boală cruntă.

„Aceste acte de caritate au devenit esențiale în activitatea polițiștilor”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș, menționând că și această sesiune de donare de sânge s-a realizat cu sprijinul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Timiș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.