Primăria Lugoj a lansat, pe SEAP, licitația pentru reabilitarea Podului de Fier

Primăria Lugoj a lansat luni, 12 februarie, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului de Fier.

Valoarea estimată a contractului pentru lucrările de reabilitare a podului este de 11.229.750 de lei fără TVA (13,4 milioane de lei cu TVA, adică aproximativ 2,7 milioane de euro), durata de execuție – 10 luni, iar ofertele pot fi depuse până pe 29 februarie 2024.

Proiectul cuprinde atât reabilitarea structurală a podului, cât și restaurarea celor patru clădiri-anexă (fostele vămi) de la capetele acestuia, implementarea unui sistem de iluminat arhitectural și refacerea instalațiilor existente.

Finanțarea lucrărilor este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar contractul de finanțare a fost semnat, în 3 octombrie 2023, de către primarul interimar Bogdan Blidariu.

Podul de Fier din Lugoj a fost declarat „monument istoric”, în urma demersurilor făcute de către Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei și a documentației realizate cu sprijinul muzeografului Cristian Oliviu Gaidoș, de la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj.

Conform documentelor istorice, deși despre construirea unui pod nou peste râul Timiș s-a discutat încă din anul 1887, în mandatul primarului Constantin Rădulescu, proiectul s-a materializat abia la începutul anilor 1900, grație unui împrumut de 320.000 de coroane, pe care primăria l-a făcut pentru ridicarea efectivă a podului. Licitația, la care s-au înregistrat 17 oferte, a fost câștigată de firma „MANDEL (Julius), HOFFMANN (Sándor) & QUITTNER (Vilmos)” din Budapesta (Nádor-u. 20), cu suma de 187. 807 coroane, restul banilor (din cei 320.000) fiind utilizați pentru construirea celor patru căsuțe de vamă, montarea lămpilor electrice, asfaltarea trotuarelor etc.  Lucrările au început în luna iulie 1901.

Podul de Fier are două deschizături de 35 metri fiecare, susținute de un pilon central și cele două rambleuri. Are o structură din grinzi cu zăbrele, iar partea carosabilă, dublată de două trotuare, este așezată pe legăturile ce unesc traversele (platelajul). Piesele din fier au fost fabricate la Uzinele StEG din Reșița și montate ulterior la Lugoj, iar cantitatea de fier folosită la realizarea podului a fost de 185.554 tone.

Monumentalul Pod de Fier peste râul Timiș a fost inaugurat printr-o ceremonie care a avut loc  în  data de 31 august 1902.

Lugoj Expres Primăria Lugoj a lansat, pe SEAP, licitația pentru reabilitarea Podului de Fier reabilitare Pod de Fier Programul național de investiții „Anghel Saligny” Podul de Fier Lugoj Podul de Fier pod peste râul Timiș pod monument istoric monument istoric Lugoj licitație Pod de Fier finanțare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.