Vrem un oraș cu educație de nivel European. Calin Dobra: “Investim în educația copiilor prin diminuarea diferențelor şi pentru a ne asigura că fiecare copil primește educația de calitate de care are nevoie” (P)

Una dintre prioritățile noastre este modernizarea completă a tuturor creşelor, grădinițelor şi şcolilor din oraș. Aceste instituții reprezintă locul în care se construiește baza pentru dezvoltarea copiilor noștri. Modernizarea înseamnă nu doar renovarea clădirilor, ci și dotarea lor cu facilități și echipamente care să încurajeze creativitatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Vom investi în săli de clasă moderne, spații de joacă sigure și sisteme de securitate pentru liniștea părinților.

O altă prioritate pentru mine şi echipa mea este înfiinţarea unui program ,,After School” public în toate școlile din Municipiul Lugoj, în care învață copiii de la ciclul primar. Există cadru legal care permite acoperirea prin Bugetul local a sumelor plătite în prezent de părinţii copiilor înscrişi la programele „Şcoală după şcoală” din unităţile de învăţământ din municipiu. Prin acest program public, finanțat de la bugetul local, copiii vor beneficia, în fiecare zi, între orele 12:00-17:00, de masă caldă, îngrijire, de un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum și de ajutor în realizarea temelor pentru acasă.

Totodată, este necesară şi reînființarea unui liceu agricol, care va funcționa atât cu clase de profil agricol, cât și cu clase de silvicultură. Această propunere reflectă efortul meu și al echipei, precum și  al actorilor implicați în agricultură, acela de a promova educația și de a satisface cererea în creștere a tinerilor interesați de o carieră în agricultură și silvicultură. De asemenea, se impune şi înfiinţarea unui departament  de consiliere dedicat copiilor, părinților și cadrelor didactice, în scopul prevenirii tuturor formelor de violență sau de abandon în mediul școlar. Vrem să promovăm o abordare educațională centrată pe dezvoltarea individuală a fiecărui copil, pentru a le oferi șanse egale de succes în viață.

Astfel, ne îngrijim de viitorul orașului nostru, ajutând familiile tinere în creșterea și educarea copiilor, asigurând un climat social favorabil întemeierii unei familii care să aibă astfel posibilitatea să se stabilească definitiv la Lugoj.

 

Lugoj Expres Vrem un oraș cu educație de nivel European. Calin Dobra: “Investim în educația copiilor prin diminuarea diferențelor şi pentru a ne asigura că fiecare copil primește educația de calitate de care are nevoie” (P) școli Şcoală după şcoală modernizare grădinițe educație educația copiilor creșe Călin Dobra after school

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Timiș. Executat de Boldureanu Petrică P.F.A.. CUI mandatar financiar coordonator 21240002

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.