Polițiștii au ridicat peste 10.500 de articole pirotehnice din Piața agroalimentară din Lugoj

Polițiștii lugojeni desfășoară acțiuni pentru prevenirea oricăror incidente cu articole pirotehnice și pentru respectarea legislației în domeniu.

Cu acest prilej, vineri, 15 decembrie, în jurul orei 10:40, în Piață Agroalimentară din Lugoj, polițiștii au depistat o femeie, în vârstă de 50 de ani și un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care dețineau mai multe articole pirotehnice, după cum urmează :

  • – 10.520 bucăți materiale pirotehnice categoria F1
  • – 16 bucăți baterii cu 7 focuri, categoria F2
  • – 6 bucăți baterii cu 25 focuri, categoria F2.

„Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în  vederea expertizării, iar în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 37, alin. 1 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș, menționând  și că. „în această perioadă, polițiștii timișeni organizează activități pentru verificarea legalității desfășurării de operațiuni cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice. Scopul acestor activități este acela de a crește siguranța tuturor cetățenilor, de a elimina consecințele negative generate de utilizarea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice și totodată de a identifica și sancționa faptele care contravin prevederilor în domeniu. Totodată, pentru ca aceste consecințe negative să fie combătute, este important, în primul rând, ca toate persoanele să conștientizeze riscurile la care se expun prin folosirea articolelor pirotehnice ilegale, precum și consecințele nerespectării prevederilor în domeniu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.