Case prin Programul ANL. Călin Dobra: ,,Implementarea acestui proiect, o şansă pentru tinerii din Lugoj” (P)
Un om dedicat tuturor celor care au nevoie de sprijin, un om care cunoaşte nevoile cetăţenilor şi care are experiență în administraţie, gestionează corect şi rezolvă toate problemele comunității pe care o conduce.
Una dintre aceste nevoi este şi construirea de locuinţe pentru tinerii cu venituri sub salariul mediu care îşi doresc să devină proprietari. Experienţa pe care am căpătat-o pe parcursul acestor ani şi modul în care am învăţat să fiu de folos şi să ajut mă determină şi mă obligă în acelaşi timp să ofer șansa tinerilor din Lugoj de a accesa o locuință ANL și de a-i sprijini în procesul de a deveni, la rândul lor, cetăţeni responsabili.
Este esențial ca această inițiativă să fie implementată cu profesionalism și transparență, astfel încât să își atingă scopul de a sprijini tinerii cărora sursele de venit nu le permit achiziția unei locuințe în proprietate sau închirierea în condițiile pieței, inclusiv pentru tinerii specialiști din sănătate și învățământ, și de a-i face să se stabilească în Municipiul Lugoj, pentru a contribui la dezvoltarea comunităţii noastre.
Am sprijinit şi până acum demersurile privind construcţia unor blocuri cu apartamente prin programul derulat de ANL la Lugoj, dovada fiind locuinţele ridicate pe strada Ţesătorilor, dar îmi doresc să dezvoltăm acest program şi prin facilitarea construcției unor case individuale de tip duplex, ridicate pe parcele individuale regim de înălţime parter şi mansardă. Locuinţele vor avea 3 camere (o cameră de zi şi două dormitoare), dependinţe (bucătărie, grup sanitar, baie, terasă exterioară), curte deschisă cu loc de parcare şi alee pietonală de acces în faţă, curte împrejmuită în spate, branşamente cu contorizări individuale la utilităţi.
Pentru realizarea acestui proiect, pe care ne dorim să îl implementăm la Lugoj, Primăria va transmite în folosință gratuită către Agenția Naţională a Locuinţei suprafeţele de teren necesare construcției acestor case şi va pune la dispoziție și utilitățile necesare.
Sunt un om motivat în a continua proiectele începute, dar şi în a realiza proiecte noi, pentru că am alături de mine oameni bine pregătiţi care ştiu şi pot să facă faţă provocărilor care să ducă în cele din urmă şi la rezolvarea acestei probleme a locuinţelor pentru tinerii din Lugoj.
Reconstruim Lugojul, împreună!
Totul pentru Lugoj!
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Timiș. Executat de Boldureanu Petrică P.F.A.. CUI mandatar financiar coordonator 21240002