Un autoturism circula haotic pe autostrada A1. Șoferul avea o alcoolemie de peste 1 la mie

Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, este cercetat penal după ce a fost prins că a urcat la volan deși a consumat băuturi alcoolice. 

„La data de 19.11.2023, în jurul orei 14:40, polițiștii timișeni au fost sesizați cu privire la faptul că un autovehicul circula haotic pe A1 Deva-Nădlac, deplasându-se către Margina. Polițiștii orașului Făget au oprit autovehiculul care era condus de un bărbat, în vârstă 35 de ani, pe DN 68 A în apropiere de localitatea Coșevița”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.