Proiectul de modernizare a liniei ferate Lugoj-Timișoara include și un tunel subteran pentru bicicliști, la pasajul de pe strada Bocșei

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul privind modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul Caransebeș-Timișoara-Arad prevede, la Lugoj, atât modernizarea căii ferate, realizarea unui pasaj suprateran pe strada Bocșei și modernizarea Gării, cât și construirea unui tunel subteran pentru bicicliști.

Ministrul Transporturilor a mai menționat și că lucrările pentru construcția pasajului suprateran de pe strada Bocșei din Lugoj, care va fi realizat în cadrul lucrărilor de modernizare a căii ferate pe tronsonul Craransebeș – Timișoara – Arad, nu vor afecta spațiul verde din zonă.

”Primul lucru bun este că lucrările pe lotul Lugoj-Timișoara au început și sunt în faza de execuție. Lotul face parte din tronsonul Caransebeș – Arad, finanțat prin PNRR. Este cel mai înaintat lot. Sper ca în scurt timp să se înceapă lucrările și pe Timișoara. De aici s-a început, e o companie mare, spaniolă. Pe toate aceste patru loturi trebuie să fim foarte atenți la monitorizare și să se țină de ritmul de execuție, astfel încât să nu ieșim și să depășim sfârșitul anului 2026, când se termină finanțarea prin PNRR. Aici, odată cu modernizarea căii ferate se construiește și un pasaj suprateran, iar în interiorul acestui proiect se află și modernizarea gării din Lugoj. Dincolo de lucrările de infrastructură, la calea ferată Călin Dobra a ridicat această problemă și eu cred că e corectă, și anume să nu pățim în această zonă ceea ce s-a pățit pe pasajul rutier de la ieșirea din Lugoj spre Buziaș, unde sub pasaj lucrurile nu stau chiar în regulă. Aici, pe proiect și pe ceea ce au prevăzut cei de la CFR împreună cu executanții, nu va fi afectat spațiul verde. Sigur că există anumite zone unde va trebui să se intre, dar nu pe spațiul verde. Propunerea CFR-ului este ca pe acel proiect pentru biciclete care trebuie să traverseze aici calea ferată să se construiască subteran un tunel și așa vom face”, a declarat Sorin Grindeanu.

Lotul 2 Lugoj- Timișoara Est (53,91 km) face parte din tronsonul Caransebeș-Timișoara-Arad, iar valoarea contractului este de 1,91 miliarde de lei. Lucrările trebuie finalizate până în 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.