Tânăr reținut pentru furt calificat! A sustras sute de litri de combustibil

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut luni, 4 martie, un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

„În fapt, la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 15:20, polițiștii lugojeni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că în noaptea de 23/24.02.2024, persoane necunoscute, ar fi sustras 250 de litri de combustibil din rezervoarele a trei buldoexcavatoare ce aparțin unei societăți comerciale parcate pe un teren de fotbal aflat în construcție de pe strada Herendeștiului din municipiul Lugoj. În urma verificărilor efectuate, la data de 04.03.2024, polițiștii au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr în vârstă de 23 de ani, precum și 2 bărbați în vârstă de 32 și 35 de ani. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că tânărul de 23 de ani, ar mai fi sustras cantitatea de 100 de litri de combustibil în noaptea de 04.03.2024 în același mod și din aceeași locație. Prejudiciul a fost recuperat parțial”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând ca în cursul zilei de marți, 5 martie 2024, să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora.

Un comentariu la „Tânăr reținut pentru furt calificat! A sustras sute de litri de combustibil

  • 6 martie 2024 la 9:48
    Permalink

    Astfel de actiuni infractionale nu pot fi tolerate in comunitatea noastra si este imbucurator sa vedem ca autoritatile au actionat prompt si eficient in identificarea si retinerea suspectilor. Este important ca acestia sa fie pedepsiti conform legii pentru a preveni astfel de cazuri in viitor. Sa speram ca prin aceasta actiune exemplara, acest gen de infractiuni va deveni din ce in ce mai rar in orasul nostru.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.