Razie, pe șosele! Vizați: șoferii drogați sau aflați sub influența alcoolului
Polițiștii rutieri din Lugoj, Timișoara și Sânnicolau Mare au organizat, sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, o acțiune ce a vizat creșterea gradului de disciplină rutieră cu accent pe combaterea consumului de alcool/droguri la volan.
Astfel, în noaptea de 9/10 martie a.c., în intervalul orar 20:00 – 04:00, polițiștii au controlat 358 de autovehicule și au legitimat 382 de persoane.
Au fost efectuate 331 de testări cu aparatul etilotest și 25 cu aparatul drugtest.
În urma celor constatate, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 18.645 de lei.
De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere (7 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive), au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și au fost constate 6 infracțiuni la regimul rutier.