Lugoj, Făget și Buziaș, pe Harta abuzului și hărțuirii în școlile și universitățile din România

Echipa de investigație  Rise Project a lansat „Harta abuzului și hărțuirii în școlile și universitățile din România”, care adună cazurile de hărțuire și abuz sexual înregistrate, în ultimii ani, în instituțiile de învățământ din țară.

Harta prezintă atât cazurile de profesori abuzatori care au ajuns în instanță, dar și cele semnalate în presă, în perioada 2017-2023.

„Harta abuzului și hărțuirii în școlile și universitățile din România” prezintă aproape 270 de cazuri, dar va fi actualizată periodic, astfel că cei care s-au confruntat cu o situație de abuz pot să o semnaleze la adresa de email catedradeabuz@gmail.com sau prin completarea formularului https://www.riseproject.ro/catedra-de-abuz/. 

Pe „Harta abuzului și hărțuirii în școlile și universitățile din România” se regăsesc și 7 cazuri din județul Timiș: 4 în Timișoara și câte unul în Lugoj, Făget și Buziaș.

Lugojul este prezent pe „Harta abuzului și hărțuirii în școlile și universitățile din România” cu cazul unui profesor de Tehnologia informației și comunicațiilor de la Școala Gimnazială Nr. 6 „Anișoara Odeanu”. în vârstă de 55 de ani, care a fost cercetat pentru „Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual”. În februarie 2016, profesorul a fost înregistrat de o elevă, în vârstă de 15 ani, în timp ce îi propunea o „poveste frumoasă, o relație”. Profesorul nu a fost condamnat. Procurorii au clasat dosarul, iar profesorul a cerut anularea deciziei de întrerupere a contractului de muncă, dar Tribunalul a respins cererea pentru că a formulat contestația la mai mult de 30 de zile de când a primit decizia de desfacere a contractului, sentința fiind menținută și de Curtea de Apel.

Pe hartă apare și cazul din 2018, de la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, în care o profesoară de Limba română, de 36 de ani, a avut o relație cu un elev timp de jumătate de an. Mama copilului a dat în vileag relația dintre profesoară și elevul în vârstă de 16 ani, după ce i-a citit mesajele fiului său în telefon.

Un caz de hărțuire a avut loc și la Liceul Teoretic Buziaș, în anul 2020. Un profesor de Limba latină i-a trimis unui elev din clasa a V-a o poză cu organul lui genital. Cazul a ajuns în instanță. Profesorul a fost concediat de conducerea liceului, decizia fiind menținută și de instanță.

Dintre cele 268 de cazuri prezentate pe „Harta abuzului și hărțuirii în școlile și universitățile din România” doar 25 s-au încheiat cu condamnări pentru profesorii abuzatori.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.