Luare de mită, la Spitalul Municipal Lugoj. Medic, prins în flagrant

Un medic ginecolog de la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a fost prins în flagrant, în timp ce lua mită de la o pacientă.

Procurorii au anunțat că față de medicul F.I.B. s-a pus în  mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, după ce, marți, 23 martie, în jurul orei 9, la finalul unei examinări medicale ar fi primit un plic cu 300 de lei de la o pacientă, iar în timpul discuțiilor purtate cu aceasta ar fi confirmat și primirea, anul trecut, a sumei de 100 de lei pentru un consult.

După încasarea banilor, medicul a fost ridicat de polițiștii anticorupție și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și a fost dus la audieri, la Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.