Livrarea apei, oprită în mai multe localități din Timiș

Alimentarea cu apă va fi perturbată în mai multe localități din Timiș.

Miercuri, 14 aprilie, între orele 8-16, se va sista livrarea apei în localitatea Chizătău, datorită lucrărilor de spălare și dezinfectare a rezervorului și rețelei de apă.

Tot miercuri, între orele 9-14, presiunea va fi scăzută în localitățile Poieni, Crivina de Sus și Pietroasa, datorită lucrărilor de spălare și dezinfectare a rețelei de apă.

Miercuri, 14.04.2021, între orele 8-16, se va întrerupe furnizarea apei și în Moșnița Nouă, la Casa Otinel, Magazin ABC și pe străzile Diana, Adelina, Florentina, Maria, Rodica, Elena, Camelia, Iris, Gabriela, Olimpia și parțial Poștei. Cauza întreruperii o constituie lucrările de relocare a conductei DN160mm. Relocarea acesteia este necesară pentru lucrările de modernizare a drumului DJ592.

„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, au transmis reprezentanții societății Aquatim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.