Începe Festivalul „Orașul JAZZ”! Programul evenimentelor

Timp de trei zile, la Lugoj are loc cea de-a treia ediție a Festivalului „Orașul JAZZ”, organizat de Asociația Trib’Art printr-un proiect finanțat cu 244.800 de lei din bugetul local al Municipiului Lugoj.

La ediția din acest an, care are loc în Piața Iosif Constantin Drăgan, pe scenă vor urca artiști din SUA, Franța, Turcia, Bulgaria, Ungaria și România. De asemenea, cei care doresc să descopere sunetele și istoria diferitelor instrumente muzicale pot participa la workshop-urile organizate în fiecare a zi a festivalului.

Copiilor le-au fost pregătite o mulțime de jocuri interactive coordonate de animatori, picturi pe față și un atelier de ceramică susținut de Ana-Maria Stroie, dar va avea loc și un târg de produse artizanale, ce va fi deschis, în fiecare zi a festivalului, între orele 18:00 – 23:00.

 

PROGRAMUL CONCERTELOR:

Vineri, 8 septembrie 2023:

  • ora 19:30 – Espresso Martini & Friends
  • ora 20:15 – JazzyBIT
  • ora 21:45 – Vasko The Patch Blues Band (Bulgaria)

Sâmbătă, 9 septembrie 2023:

  • ora 19:30 – David Luca Trio
  • ora 20:15 – Manuel Rocheman Quartet feat. Rick Margitza (Franța/ SUA)
  • ora 21:45 – Sanat Deliorman and Her Vienna Band (Turcia)

Duminică, 10 septembrie 2023:

  • ora 19:30 – Jazz Tribe Quartet
  • ora 20:15 – Bega Blues Band feat. Matt Pribojszki (Ungaria)
  • ora 21:45 – Jan Jankeje Gypsy Projekt (Germania)

 

PROGRAMUL WORKSHOP-URILOR:

Vineri, 8 septembrie 2023:

  • ora: 18:00 – 19:00: Szabó Csongor – Zsolt – percuție

Sâmbătă, 9 septembrie 2023:

  • ora: 18:00 – 19:00: Johnny Bota – vioară, bass

Duminică, 10 septembrie 2023:

  • ora: 18:00 – 19:00: Lucian Nagy & Florian Nagy – instrumente de suflat

 

Accesul la evenimente este gratuit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.