Șofer drogat, prins la volan, pe o stradă din Făget
În 19 septembrie, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget au oprit pentru control, pe strada Victor Feneșiu din Făget, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani.
În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat faptul că șoferul se afla sub influența substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal.