Hoți cercetați „sub control judiciar”. Au furat o sumă mare de bani dintr-o locuință din Lugoj

Trei tineri, în vârstă de 22, 23 și 34 de ani, sunt cercetați penal după ce, în 27 august, au furat o sumă mare de bani dintr-o locuință de pe strada Cloșca, din Lugoj.

„În fapt, la data de 27.08.2022, polițiștii lugojeni au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o locuință, situată pe strada Cloșca din municipiul Lugoj, de unde ar fi sustras 4.500 de lei, 14.000 de euro și 800 de dolari.

În urma investigațiilor efectuate, în data de 20.09.2022, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj au identificat și depistat în Timișoara și Lugoj, 3 bărbați, în vârstă de 22, 23 și 34 de ani, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul secției de poliție pentru audieri”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.

În această dimineață, magistrații au dispus față de cei trei tineri măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Totodată, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor trei tineri și recuperării în totalitate a prejudiciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.