Frații Dean Victor și Mark Luca Iovița – performanță pe două roți, la 7 și 10 ani

Pasionați de motociclism de la vârste fragede, frații Dean Victor (7 ani) și Mark Luca Iovița (10 ani) fac performanță în ediția 2021 a Campionatelor Naționale de Supermoto și Viteză Juniori pe Motodrom.

Frații Iovița concurează pentru clubul VN Motorsport Timișoara și se află pe prima poziție în clasamentul general, la clasele în care concurează, după patru etape.

Mark Luca Iovița este lider, cu 195 de puncte, la clasa Supermoto 65 cc, după ce a trecut primul linia de sosire în șapte din cele opt manșe ale primelor patru etape.

La clasa Juniori 3 – viteză, Dean Victor Iovița se află pe locul I, cu maxim de puncte – 100, după ce a câștigat cele patru etape desfășurate în zilele de 16-18 aprilie și 23-25 aprilie, pe circuitul de viteză Vik Power de la Arad, fiind urmat, în clasamentul general, de un alt pilot lugojean, Andreas Constantin Balintoni, de la clubul Moto Extrem Lugoj, cu 80 de puncte.

“Primele etape au fost o adevarată provocare. Vremea urâtă ne-a dat bătăi de cap, au fost necesare ajustări constante a motocicletelor, la fiecare ieșire pe circuit. Dar băieții au o capacitate de adaptare extraordinară și, astfel, și-au adjudecat primul loc pe podium, atât de binemeritat. Sunt foarte mândru de ei și îi felicit pentru determinarea de care au dat dovadă și pentru rezultatele de excepție obținute! Continuăm cu antrenamentele pentru Campionatul Național de Motocros și pentru cel de Viteza, organizat la Adâncata”, a declarat Marțian Iovița, tatăl piloților Dean și Mark, fost pilot de motocros.

Rezultatele piloților lugojeni Dean Victor și Mark Luca Iovița confirmă nu doar talentul lor, dar și multă pasiune și ambiție, care, dublate de determinare și multă muncă vor genera, cu certitudine, întotdeauna performanță.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.