Elevii de la HasdEU, călătorie prin cultura evreiască a Banatului

Elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj s-au implicat, în lunile septembrie și octombrie, în diverse activități extrașcolare, pentru a învăța despre cultura iudaică din vestul României.

Elevii claselor a XI-a au realizat postere și afișe cu tema „Călătorie prin cultura evreiască a Banatului” și au realizat o expoziție pe holul liceului. Produsele realizate de elevi au prezentat cele mai frumoase sinagogi din zona în care trăiesc.

Vineri, în 7 octombrie 2022, elevii de la Hasdeu, împreună cu colegii lor spanioli de la IES Frederica Montseny (din Burjassot, Valencia) au vizitat Sinagoga din Lugoj, unde, președintele Comunității Evreiești  din municipiu, Ivan Bloch, le-a vorbit participanților despre istoria, tradițiile și cultura evreilor lugojeni.

Miercuri, 12 octombrie 2022, elevii HasdEU, împreună cu elevii de la EPL de l’Oise (Airion, Oise, Franța), aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Lugoj, au vizita Sinagoga din Cetate, unde tinerii din cele două țări s-au întâlnit și au discutat cu  Luciana Friedmann, președinta Comunității Evreiești din Timișoara.

Proiectul „Călătorie prin cultura evreiască a Banatului” s-a desfășurat în urma unei finanțări de la The Olga Lengyel Institute (TOLI).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.