A început distribuirea măștilor de protecție pentru persoanele defavorizate

Direcția de Asistență Socială Comunitară Lugoj a început distribuirea măștile de protecție facială pentru persoanele defavorizate prevăzute de O.U.G. nr. 78/2020.

Categoriile de persoane beneficiare sunt următoarele:

  • persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensie ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
  • persoanele în cadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Fiecare persoană eligibilă va primi o cutie conținând 50 măști de protecție.

Distribuirea se realizează prin intermediul echipelor alcătuite din angajați ai D.A.S.C. Lugoj, echipe stabilite prin Procedura de distribuire a măștilor de protecție, care se vor deplasa pe teren începând cu data de 27 octombrie, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

Distribuirea măștilor de protecție se face simultan cu deplasarea echipelor pe teren și de la sediul Cantinei de Ajutor Social Lugoj – str A Mocioni nr. 34, în același interval orar, 8:00 – 16:00.

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0760.240351 , 0787.574672 sau la telefon 0256.351441 interioare 211 sau 265.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.