Turneu de fotbal caritabil! AUR Lugoj alături de Matei, un copil cu grave probleme neurologice și motorii

Alianța pentru Unirea Românilor – filiala Timiș organizează, sâmbătă, un turneu de fotbal caritabil pentru Matei, fiul fostului fotbalist Mihai Hromei. Copilul suferă de Lisencefalie, o boală care îi afectează sistemul neurologic și capacitățile motorii, iar recuperarea sa este costisitoare pentru familie.

Turneul caritabil va debuta sâmbătă dimineață, la ora 9:00, la Arena Viola.

La acest turneu caritabil vor fi prezenți și membrii organizației AUR Lugoj, alături de președintele Alexandru Sîrbescu, precum și echipa de tineret, reprezentată prin Ovidiu Balaszi.

Printre organizatorii turneului se află și președintele partidului, George Simion.

”Le mulțumesc tuturor celor care au arătat bunăvoința de a se implica în acest turneu de fotbal dedicat lui Matei Hromei. Matei este un copil vesel care ne transmite mereu energia lui pozitivă. Prin acest caz dorim să aducem la cunoștința instituțiilor statului necesitatea implicării lor în aceste cazuri ale persoanelor suferinde. Donațiile colectate în cadrul acestui turneu vor fi redirecționate către Matei și vă îndemnăm să sprijiniți acest caz”, spune George Simion.

Deputatul Ciprian Stoica atrage atenția asupra indiferenței statului pentru copii cu asemenea afecțiuni.

”Încă o data instituțiile statului ne demonstrează incapacitatea de ajutorare a cazurilor cu adevărat în nevoie din țara noastră. Incluziunea copiilor cu dizabilităţi reprezintă nu numai o obligație legală, dar și o datorie morală pe care noi o avem ca societate. Copiii cu dizabilităţi au dreptul la educaţie de calitate şi servicii în comunitate, alături de toţi ceilalţi copii, iar acestea trebuie să constituie priorităţi efective pentru autorităţile competente. Astfel, echipa AUR Timiș alături de colegi din toată țara, se va implica în ajutorarea cazului familiei Hromei! Oameni pentru oameni!”, spune Ciprian Stoica, deputat AUR de Timiș.

Cei care doresc să doneze pentru Matei o pot face în contul tatălui său:

Beneficiar: Mihaita Hromei

IBAN: RO71INGB0000999903860233

Banca: ING

Contact: 0767 578 386 sau monicahluscu@yahoo.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.