Domeniul Regal Săvârșin își redeschide porțile pentru public, la 1 Mai

Domeniul Regal Săvârșin își redeschide porțile publicului începând cu ziua de duminică, 1 mai, când va fi inaugurată şi Casa Ceaiului, cea mai mare clădire din Satul Regal, care recent a fost restaurată.

Evenimentul va avea loc de la ora 11.00, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, şi a Principelui Radu şi va fi completat de un scurt concert al Filarmonicii din Arad, la  care intrarea publicului este liberă.

Apoi, începând cu ora 12.00, publicul va putea achiziționa bilete și începe vizita, în prezența unui ghid.

În afară de Parcul Regal, vor putea fi vizitate Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Magazinul de Suveniruri și Casa Ceaiului.

La Casa Ceaiului, vizitatorii vor putea comanda cafea, ceai, sucuri de fructe şi patiserie locală.

Amplele lucrări de restaurare au avut loc începând din 5 iulie 2021, la Casa Ceaiului, iar acestea s-au încheiat la sfârşitul lunii noiembrie 2021, ulterior mai având loc lucrări de amenajare a interiorului.

Casa Ceaiului este cea mai mare clădire din Satul Regal. Ridicată în secolul al XIX-lea, ea se află la stradă, în dreapta porţilor principale de intrare pe domeniu. Casa Ceaiului are o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, dintre care jumătate sunt alocaţi Sălii Ceaiului, unde vizitatorii domeniului pot servi cafea, ceai, răcoritoare, gustări şi prăjituri. Sala Ceaiului este şi un spaţiu cultural şi educaţional, găzduind expoziţii, lecţii deschise, reuniuni şi evenimente publice.

Proiectul de restaurare a fost condus de arhitectul Tudor Emilian Cordoş, de la Alba Iulia, şi susţinut de Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României, căreia Majestatea Sa Margareta i-a încredinţat spre folosire clădirea.

Lucrările de restaurare au fost realizate de o companie locală de meşteri constructori, cu sediul în satul Ilteu, din vecinătatea Săvârşinului. Toate materialele originale care au putut fi recuperate au fost refolosite: bârne vechi de stejar, ţigle manufacturate în Imperiul Austro-Ungar, podele de ceramică şi de piatră, cărămizi.

Odată cu deschiderea oficială, Parcul şi Satul Regal vor putea fi vizitate în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 9.00 şi 18.00.

Preţul unui bilet pentru vizitarea domeniului este de 30 de lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reducere de 50%. Pentru grupuri turistice sau familii, vizitele pot fi programate telefonic (0743.183181) sau prin e-mail (contact@savarsinregal.ro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.