Profesorul pensionar Nicolae Streian, veteran de război, propus Cetățean de Onoare al Lugojului

Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria” – filiala “Gl. D.P.Tocineanu” Lugoj a propus autorităților lugojene acordarea titlului de “Cetățean de Onoare al municipiului Lugoj” profesorului pensionar Nicolae Streian, în vârstă de 97 de ani, veteran de război, participant la luptele de la Păuliș, din anul 1944.

Nicolae Pavel Streian s-a remarcat printr-o vastă activitate desfășurată în slujba comunității lugojene, activând timp de 35 de ani ca profesor de matematică la Liceul „Coriolan Brediceanu”, Liceul „Iulia Hasdeu”,  Școala Generală Nr. 5 și Școala Generală Nr. 2.

De asemenea, a fost distins cu titlurile de “Cetățean de Onoare al comunei Fârdea”, ”Cetățean de onoare al satului natal Gladna Română” și “Cetățean de Onoare al al localității Păuliș”, fiind și primul cetățean care a primit “Cheia Orașului Lugoj”.

În anul 1995, pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Nicolae Streian a fost decorat și de către președintele României, Emil Constantinescu, cu medalia “Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.