Primarul comunei Belinț, găsit incompatibil de ANI

Primarul PNL din comuna Belinț a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Instituția a anunțat marți, 22 februarie, că a constatat  starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 18 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Printre acestea se află și Laurențiu-Ionel Tîrziu, primarul comunei Belinț.

Conform Agenției Naționale de Integritate, Laurențiu-Ionel Tîrziu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie 2020 – 26 aprilie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul propriului P.F.A., obținând venituri din activități agricole și subvenții de la APIA Timiș”.

Astfel, Laurențiu-Ionel Tîrziu a încălcat prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr.161/2003.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.