Președintele PNL Lugoj, noi critici la adresa liderilor PNL Timiș, Alin Nica și Dănuț Groza, după scandalul de la alegerile PNL Timișoara

Claudiu Buciu, președintele PNL Lugoj, a reacționat după alegerile cu scandal de la PNL Timișoara, lansând noi critici la adresa președintelui interimar al PNL Timiș, Alin Nica, și a secretarului general interimar al PNL Timiș, Dănuț Groza, solicitând totodată conducerii centrale a PNL „să suspende din funcții actuala conducere a PNL Timiș, să consulte organizația și să numească o nouă conducere interimară, imparțială, care să organizeze de la zero toate alegerile din județ”.

„PNL Timiș este supus unei siluiri profund nedemne, raportat la istoria și valorile sale. Totul a pornit atunci când Președintele Orban a ales să-l numească interimar pe Nica. Nica care nu era Nica ci era Groza. Nica care nu mai știe cum să stea în fața lui Groza: drept sau culcat, ducând în derizoriu organizația PNL Timiș și funcția de Președinte al Organizației Timiș. Acum a venit și rândul Organizației Timișoara să fie umilită de același păpușar, respectiv de aceeași păpușică.

Nica s-a numit interimar și la Organizația Timișoara, avid fiind de putere și prevăzând că Timișoara liberală se pleacă mai greu la incultura sa. Astăzi (sâmbătă, 3 iulie – n.r.) alegerile de la Timișoara au fost organizate de Nica. Și tot el, recunoscându-și incapacitatea și de frică să nu piardă Președinția Organizației Timiș – previzibilă, le-a anulat.

E foarte simplu, au adus bodyguarzii pentru că dacă pierd Timișoara, vor pierde și Timișul. De fapt vor pierde doar ce le-a dat din pix Președintele Orban.

Niciodată Nica și Groza nu au fost liderii organizației noastre, ci doar cei mai galagioși zicători de nimic, păcălindu-i și vânzându-i până și pe colegii lor din fostul GRAL. Au fost numiți la conducerea filialei fără ca filiala să fie consultată minimal și iată rezultatul. E mai clar decât oricând că acești domni trebuie schimbați imediat de la conducerea filialei și înlocuiți cu o personalitate a PNL (nu cu neministrul agriculturii, Oros, cel trimis vezi Doamne să gestioneze situația – o altă jignire adusă organizației noastre de Președintele Orban) care să organizeze alegerile în mod corect.

Organizația Timiș rămâne însă tot mai slăbită. Acesta este adevărul trist care ne face rău, care ne face slabi la București, atunci când cerem ceva pentru locuitorii Timișului. Suntem priviți ca fiind doar cu interese personale mici, fără reprezentativitate, pentru că suntem reprezentați de politicieni iresponsabili și incapabili să slujească binele comun. Electoratul ne va sancționa drastic pentru toate aceste derapaje, putem recupera, însă, cu astfel de lideri, vom recupera doar ultimul loc care este mereu liber…

Solicit conducerii centrale a PNL sa trateze responsabil Timișul și să suspende din funcții actuala conducere a PNL Timiș, să consulte organizația și să numească o nouă conducere interimară, imparțială, care să organizeze de la zero toate alegerile din județ”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Claudiu Buciu, președintele PNL Lugoj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.