Polițiștii lugojeni au dat peste 100 de amenzi, majoritatea șoferilor vitezomani

Polițiștii Biroului Rutier Lugoj au organizat o nouă acțiune pe principalele artere din municipiu, care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării  regimului legal de viteză, precum și creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și participanților la trafic.

Astfel, joi, 11 august, în intervalele orare 09:00-13:00 și 15:00-21:00, polițiștii au legitimat 130 de persoane, au controlat 119 autoturisme, au efectuat 44 de testări cu aparatul etilotest și 2 testări cu aparatul drugtest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, în valoare de 26.390 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002R, dintre acestea 60 de sancțiuni fiind aplicate pentru nerespecatrea regimului legal de viteză și 23 pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere, retrase 2 certificate de înmatriculare și constatată o infracțiune la regimul rutier (conducerea unui vehicul neînmatriculat).

Oamenii legii au anunțat că acest gen de activități vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.