Toaca la Lugoj. Ediția a XII-a, la Biserica din Dealul Viilor
Cea de-a XII-a ediţie a manifestării „Toaca la Lugoj”, va avea loc duminică, 28 aprilie, începând cu ora 13, la Biserica Ortodoxă ”Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, din Dealul Viilor, cu participarea Ansamblului Folcloric „Lugojana”.
Toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, care marchează trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. Baterea în toacă, înainte de începutul slujbei, cheamă pe toţi creştinii în Biserică. Cântecul toacei face legătura între pământ şi cer, între uman şi divin, între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte.
Evenimentul este organizat de Biserica Ortodoxă ”Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” și Casa de Cultura „Traian Grozăvescu” Lugoj.