O ciclistă de la clubul Velocitas, locul 20 la Campionatul Mondial de Cross Country Eliminator (XCE)

Trei cicliștii de la Clubul sportiv Velocitas au obținut rezultate remarcabile la competițiile internaționale la care au participat la sfârșitul săptămânii trecute.

Cei trei cicliști care au obținut performanțe excepționale sunt:  Eszter Bereczki, Attila Malnasi și Horea Precup.

Eszter Bereczki a participat la Campionatul Mondial de Cross Country Eliminator (XCE), care a avut loc în Indonezia, unde s-a clasat pe un respectabil loc 20 la categoria Elite F, într-o competiție de înalt nivel.

Attila Malnasi și Horea Precup au participat la VeloPark Debrecen Grand Prix 2023, în Ungaria, unde s-au clasat pe locurile 5 (Elite M), respectiv 16 (Juniori M).

Și ceilalți sportivi ai clubului s-au evidențiat la Cupa Națională de CX – Lunca Timișului CX Cup ediția 2023, obținând rezultate deosebit de încurajatoare:

  • Categoria Youth A M – Ștefan Bocșan, locul 3;
  • Categoria Youth B M – Eduard Jula, locul 3;
  • Categoria Cadeți M – Tudor Crișan, locul 5;
  • Categoria Juniori M – Horea Precup, locul 2;
  • Categoria Elite M – Attila Malnasi, locul 1;
  • Categoria Master 1 M – Paul Muntean, locul 1; Georgian Grec, locul 2; Mihai Jura, locul 6;
  • Categoria Master 2 M – Tiberiu Nagy, locul 1; Ovidiu Dănciuț, locul 4;
  • Categoria Master 3 M – Albert Kalman, locul 1.

De asemenea, în cadrul evenimentului s-a organizat și o cursă de MTB pentru cei fără biciclete specifice de cyclocross, unde sportivii clubului Velocitas au obținut rezultate notabile:

  • Categoria M 15-19 ani – Dani Ciuruc, locul 2;
  • Categoria M 20-29 ani – Edward Laki, locul 1;
  • Categoria M 30-39 ani – Bogdan Dragoș, locul 1; Roberto Micșa, locul 2; Zsolt Kovacs, locul 5;
  • Categoria M 40-49 ani – Dani Amariei, locul 6;
  • Categoria Open F – Giulia Pârvu, locul 3.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.