Lugojul intră în carantină, din această noapte! Secretarul de stat Raed Arafat a semnat ordinul de carantinare zonală

Este oficial, Lugojul intră în carantină! Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a emis, în această seară, ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru municipiul Lugoj.

Ordinul de carantinare zonală a fost emis în urma analizei de risc și în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență emisă la propunerea Direcției de Sănătate Publică a județului Timiș, ținând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Național de Sanănătate Publică.

Carantina intră în vigoare din această noapte, 21.11.2020, de la ora 00:00.

Astfel, începând din această noapte, de la ora 00:00, în Lugoj sunt interzise deplasările nejustificate, atât ziua, cât și noaptea. Totuși, în timpul zilei sunt mai multe motive acceptate. Sunt permise deplasările în scop de serviciu, deplasările în scopuri medicale, cele pentru îngrijirea copiilor, bătrânilor sau bolnavilor. Ziua vor fi permise și deplasările pentru donare de sânge, voluntariat, activități agricole, comercializarea produselor agroalimentare, administrarea unei proprietăți din altă localitate, participarea la slujbe religioase, către instituții publice și financiare, la service-urile auto și magazine/supermarketuri.

Vor putea ieși sau intra în localitate doar persoanele care transportă marfă, cei care locuiesc aici și lucrează în alte localități, cei care realizează activități agricole, cei care îngrijesc copii, vârstnici sau bolnavi, cei care au urgențe medicale. Se poate tranzita Lugojul și de către persoanele din alte localități, dar se interzice oprirea acestora pe raza orașului.

Persoanele care realizează orice fel de deplasări din sau spre Lugoj vor trebui, totuși, să le justifice printr-o adeverință de la angajator, în cazul deplasărilor în scop profesional, sau declarație pe propria răspundere. Acestea pot fi completate și de mână.

Sunt interzise slujbele religioase desfășurate cu public în interior, iar în exterior trebuie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană. Cununiile civile se limitează la opt persoane, în interior, și 20, în exterior. La înmormântări, care vor fi permise doar în exterior, cu participarea a maximum 20 de persoane.

De asemenea, ca și până acum, masca de protecție este obligatorie în orice spațiu public, închis sau deschis.

Iată Ordinul de instituire a carantinei zonale pentru municipiul Lugoj:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.