Lansare de carte: „ROŢILE CURAJULUI – Vasile Stoica – primul în istoria omenirii, singur, în jurul lumii, în fotoliu rulant”

Cartea „ROŢILE CURAJULUI – Vasile Stoica – primul în istoria omenirii, singur, în jurul lumii, în fotoliu rulant”, scrisă de Vasile Bogdan, va fi lansată joi, 16 decembrie, de la ora 11, la Casa Bredicenilor din Lugoj.

Este o carte despre speranţă şi curaj, o poveste de viaţă a lugojeanului Vasile Stoica, cel care a intrat în Cartea Recordurilor câştigând respect şi admiraţie prin călătoriile sale temerare făcute într-un scaun cu rotile.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Municipală Lugoj, în parteneriat cu Asociaţia Persoanelor cu Handicap Fizic Lugoj.

Cartea a fost tipărită cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Lugoj.

Lugojeanul Vasile Stoica, temerarul sportiv paraplegic care a străbătut lumea într-un scaun cu rotile acţionat manual și care are în palmares și o performanță de Cartea Recordurilor, a încetat din viață la doar 49 de ani, în 24 iulie 2019, în urma unui infarct miocardic, la doar patru zile după ce a participat la tradiționala competiție pentru persoanele cu dizabilități, Cupa Ana Lugojana, unde a obținut patru medalii.

Cetățean de onoare al municipiului Lugoj, Vasile Stoica a intrat în Cartea Recordurilor în octombrie 2001, după ce a parcurs în căruciorul cu rotile 132 de kilometri în 24 de ore, și are în palmares, printre alte expediții, Turul Europei (în 1995), Turul lumii (1998-1999), dar și 3.800 de kilometri străbătuți, în 66 de zile, pe celebra „Route 66” care uneşte Los Angeles de Chicago (în 2003).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.