Eveniment destinat științei și tehnologiei, la Palatul Lugoj: SCIENCE FAIR

Sub egida Festivalului Educației din Timiș – TeamEdu 2023, vineri, 28 aprilie, în intervalul orar 10-14, în holul principal al Palatului Lugoj (clădirea fostei Prefecturi) va avea loc un eveniment destinat științei și tehnologiei, în vederea celebrării Anului European al Competențelor Profesionale: SCIENCE FAIR.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj, în colaborare cu Primăria Municipiului Lugoj, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Lugoj, Liceul Tehnologic „Traian Grozăvescu” Nădrag și Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget.

La eveniment sunt așteptați să participe peste 500 de elevi de gimnaziu din zonă.

„Ești adolescent? Curiozitatea ta e vie și vrei să-ți hrănești pasiunile? Festivalul Educației din Timiș – TeamEdu conține și un eveniment destinat științei și tehnologiei! Fie că vrei să afli cum sunt construiți și cum funcționează în viața de zi cu zi roboții industriali, fie că vrei să înveți să-ți confecționezi singură o rochie sau te visezi chef celebru într-un restaurant Michelin, fie că vrei să înveți să-ți schimbi singur prizele acasă sau te-ai plictisit de mobilierul din camera adolescenței tale și ai vrea să înveți să-ți construiești singur altul, fie că vrei să înveți să-ți faci propria coafură sau cum poți folosi în viața de zi cu zi invențiile lui Leonardo da Vinci, fie că te tentează să-ți deschizi o firmă de turism sau vrei să afli de ce electronica este importantă, trebuie să vii vineri la SCIENCE FAIR! Vei face experimente, vei afla lucruri noi într-un context creativ și interactiv, vei fi printre prieteni”, este mesajul transmis de Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.