Controale la microfermele din apropierea Lugojului

Polițiștii Secției 5 Rurală Belinț și cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor Timiș, împreună cu reprezentanți din cadrul I.T.M. Timiș și D.S.V.S.A. Timiș, au desfășurat, în perioada 9-10 noiembrie, o acțiune în zona de competență, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul exploatațiilor de animale (microferme).

Astfel, au fost controlate 18 microferme și o societate comercială, iar în urma verificărilor efectuate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 200.000 de lei.

Dintre acestea, 4 sancțiuni au fost aplicate conform Legii nr. 205/2004, privind protecția animalelor, 10 sancțiuni conform Legii nr. 53/2003-Codul Muncii, 1 sancțiune conform OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și 1 sancțiune conform OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Polițiștii au anunțat că vor continua acest gen de activități și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.