Consiliul Local Lugoj a aprobat desființarea Casei de Cultură a Municipiului și a altor instituții și servicii din subordine

Consilierii lugojeni au aprobat proiectele de hotărâri, inițiate de primarul Claudiu Buciu, privind desființarea mai multor servicii publice și instituții de cultură din Lugoj.

Astfel, începând cu data de 1 septembrie 2022, se vor desființa:

  • Casa de Cultură a Municipiului Lugoj;
  • Școala de Arte „Remus Tașcău”;
  • Galeria de Artă;
  • Serviciul Salubrizare al municipiului Lugoj;
  • Serviciul pulic de administrare a Cinematografului „Bela Lugosi” și a bazelor de agrement;
  • Serviciul public sere și zone verzi;
  • Srviciul public desfacere piețe, târguri și oboare.

Conform hotărârilor Consiliului Local, personalul tehnic al acestor instituții și servicii va fi preluat în termen de 60 de zile, începând cu data de 1 iulie 2022, de către Aparatul de specialitate al primarului municipiului Lugoj, iar patrimoniul instituțiilor va fi preluat de către Unitatea Administrativă a Municipiului Lugoj.

Funcțiile de conducere și o parte din cele de execuție, ocupate sau vacante, care nu se mai regăsesc în Aparatul de specialitate al primarului municipiului Lugoj vor fi desființate.

După cum a precizat primarul Claudiu Buciu, activitățile desfășurate de Casa de Cultură a Municipiului nu vor dispărea, ci vor fi preluate de către nou înființata Direcție de Comunicare, Cultură și Evenimente din cadrul Primăriei Lugoj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.