Atenție, șoferi! Sistematizarea traficului rutier în zona străzilor Astalaș, Primăverii și Păun Pincio

Primăria Municipiului Lugoj – Comunicat de presă:

Având în vedere sesizările primite de-a lungul anilor de către Direcția Poliția Locală, precum și constatările făcute de agenții de poliție locală la fața locului, privind ambuteiajele create în traficul auto în zona CEC și ținând cont de numărul ridicat de accidente din zonă, totodată după consultarea Biroului Rutier din cadrul Poliției Lugoj, Comisia de Circulație a Primăriei Municipiului Lugoj a hotărât sistematizarea traficului rutier din această zonă, începând din data de 26 octombrie 2022, ora 7.00, după cum urmează:

  • Instituirea de sens unic pe str. Astalaș, dinspre str. Timișoarei până la intersecția cu str. Primăverii și obligația de a vira la dreapta pe str. Primăverii.
  • Instituirea de sens unic pe str. Primăverii de la intersecția cu str. Astalaș până la intersecția cu str. Ceahlăului.
  • Instituirea de Obligatoriu stânga pe str. Astalaș spre str. Primăverii, dinspre str. Nera.
  • Instituirea de sens unic pe str. Păun Pincio, de la intersecția cu str. Nera către str. Timișoarei
  • Eliminarea restricțiilor de oprire de pe str. Astalaș, pe porțiunea dintre str. Timișoarei până la intersecția cu str. Primăverii
  • Eliminarea restricțiilor de oprire de pe str. Păun Pincio, pe porțiunea dintre str. Timișoarei până la intersecția cu str. Nera.

Prin aceste modificări se urmărește:

  • fluentizarea traficului auto în zonă și deblocarea intersecției dintre str. Astalaș și str. Primăverii
  • câștigarea de locuri de parcare pe străzile Astalaș, Primăverii și Păun Pincio prin posibilitatea parcării pe ambele sensuri ale străzii

Rugăm participanții la trafic să țină cont de aceste modificări și să fie atenți la respectarea indicatoarelor rutiere montate în zonă!

 

              Primar interimar,

              Bogdan-Ștefan Blidariu

 

 

Lugoj Expres Atenție, șoferi! Sistematizarea traficului rutier în zona străzilor Astalaș, Primăverii și Păun Pincio trafic rutier trafic Lugoj strada Astalaș sistematizarea traficului sens unic restricții Primăria Municipiului Lugoj Lugoj intersecție atenție șoferi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.