Anchetă finalizată! Bărbatul care și-a înjunghiat concubina, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Triunalul Timiș au finalizat ancheta în cazul bărbatului din localitatea Drăgoiești, care și-a înjunghiat concubina, și au dispus trimiterea acestuia în judecată, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Z.I.-M. sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie (tentativă de omor comis asupra unui membru de familie), respectiv asupra concubinei.

În fapt s-a reținut că în data de 26.05.2023, în jurul orelor 01:30 – 01:50, inculpatul ar fi lovit-o pe concubina sa în mod repetat, cu obiecte tăietoare – înțepătoare (cuțite), în timp ce se aflau în locuința comună situată în satul Drăgoiești, comuna Racovița, din județul Timiș, producându-i acesteia leziuni la nivelul cervical, în apropierea venei jugulare drepte, la nivel lombar și abdominal, leziuni care au pus în primejdie viața persoanei vătămate.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş”, au anunțat procurorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.