Șoferiță prinsă beată la volan
O șoferiță, în vârstă de 35 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prinsă beată la volan, de polițiștii din Lugoj.
„La data de 10 august a.c., în jurul orei 01:25, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au oprit pentru control pe strada Cernei din municipiul Lugoj, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.
Pe numele șoferiței a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.