Alimentarea cu gaz, oprită pe mai multe străzi din Lugoj

Compania Delgaz Grid a anunțat că va sista temporar alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din municipiul Lugoj, pentru efectuarea înlocuirii și modernizării unei vane subterane din sistemul de distribuție al gazelor naturale.

Alimpentare cu gaze naturale va fi oprită joi, 13 mai, începând cu ora 09.00.

Vor fi afectați consumatorii de pe străzile: Cuza Vodă, Caransebeșului, PanaitCerna, Gheorghe Lazăr, Episcop dr. Ioan Bălan, Sudului, Nicolae Bălcescu, Pavel Chinezu, Țesătorilor, Dorobanților, Smârdan, Griviței, Rahovei și Memorandumului.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 21:00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.