Viitor promițător! Frații Dean Victor și Mark Luca Iovița, în competițiile europene de motociclism
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc, la Ciolpani, un adevărat spectacol pe roți, în a II-a etapa din Campionatul Național de motocros al României, desfășurată simultan cu prima etapa din Campionatul European la categoria 65cc/85cc și Campionatul Balcanic de motocros 2021.
Printre cei peste 150 de piloți de toate vârstele, din opt țări, care s-au aliniat la startul acestor competiții, s-au aflat și frații Dean Victor și Mark Luca Iovița, din Lugoj.
Lideri în clasamentul național, la categoriile lor de vârstă, la Supermoto și viteză pe Motodrom, frații Iovița au avut o evoluție foarte bună și în întrecerea de la Ciolpani, unde au rulat alături de piloți experimentați din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Turcia, Moldova.
Pentru Dean Victor (în vârsta de 7 ani) locul 1 pe podium a venit ca o răsplată binemeritată, în urma unui start spectaculos, unde a plecat în fața a 14 piloți dornici de victorie.
Dean continuă să-și păstreze locul de lider in clasamentul național, ocupând locul 1, după un parcurs foarte bun in aceasta etapă. În plus, datorită evoluției spectaculoase, Dean a urcat pe podium și în clasamentul Est-European, ocupând locul 2 și făcând astfel cinste României.
Mark Luca (în vârsta de 10 ani) care aleargă la o categorie mai mare, la 65cc, a întâmpinat unele probleme de natură tehnica la start și deși a muncit considerabil pe traseu, pentru a-și depăși adversarii mult mai experimentați, a reușit să își asigure un loc 5 în Campionatul național și un loc 6 în clasamentul european, alături de cei 24 de piloți înscriși în competiție.
“A fost prima cursă la care Mark și Dean participă alături de sportivi de diferite naționalități, piloți care de altfel sunt foarte buni și care au însemnat o provocare în plus pentru ei. S-au descurcat de minune, sunt foarte mândru de evoluția lor, de determinarea de care au dat dovadă și de cum au luptat pe circuit. Progresează de la o etapă la alta, își doresc foarte mult să-și păstreze locul pe podium și pentru asta muncesc foarte mult. Ieșim des la antrenament indiferent de condițiile meteo, pregătirea fizica e la ordinea zilei, iar suportul moral este necondiționat. Următoarea etapă va avea loc în luna iulie, la Moreni. Mulțumim clubului VN Motorsport, sponsorilor care ne susțin (Mitas, NordicaMoto, Metabond, Silcom SA, Boicu Electric SRL, Motul) și antrenorului Florin Pintescu, pentru pregătirea fizică a băieților“ ne-a declarat Marțian Iovița, tatăl piloților.