De ce va obține PMP Timiș la alegerile din 11 decembrie, un scor foarte bun? (P)

Este o rușine pentru partidele politice care și-au pus pe listele de candidați de la parlamentare oameni politici din afara județului Timiș. În traducere liberă acest lucru înseamnă nepăsare față de problemele acestui județ și sfidare față de timișenii care vor merge duminică la vot.

Partidul Mișcarea Populară Timiș are însă o listă de candidați care trăiesc aici, muncesc aici și care cunosc dificultățile cu care se confruntă fiecare om din zonă. Acest lucru este extrem de important, pentru că nu poți rezolva o problemă pe care nu o cunoști.

“Rolul parlamentarilor este unul dublu. Pe de o parte acela de a participa la dezbaterea şi adoptarea unor proiecte legislative ce afectează întreaga ţară, pe de altă parte, acela de a reprezenta la cel mai înalt nivel – prin întrebări, interpelări punctuale şi nu numai – interesele judeţului Timiş. Mă întreb ce contact au cu problemele reale ale Timişului tot felul de candidaţi de prin Bucureşti, Bacău, Constanţa ori Hunedoara?”, spune profesorul universitar Radu-Liviu Şumălan.

Necunoașterea problemelor timișenilor nu este singurul reproș adus de reprezentanții PMP, candidaților de „import”. Un alt aspect de care alegătorii trebuie să țină cont în ziua votului este acela că nu îi vor putea trage la răspundere sau să îi penalizeze pe parlamentarii parașutați pe listele din Timiș. Aceasta deoarece nu vor trece pe aici prea des, iar peste patru ani vor pleca să cerșească voturi în alte județe.

“Sunt deputat în actualul mandat și nu mi-e rușine cu mine. Pot ține capul sus în fața timișenilor, pentru că am luptat la București pentru ei, pentru noi. Am militat pentru Centura Timișoarei, pentru Spitalul Regional, pentru Gara de Nord și pentru multe alte probleme de aici. Dacă nu aș fi făcut-o, acum puteam fi tras la răspundere, căci reveneam, aici, acasă. Dar mă întreb: Ce responsabilitate au acești candidați propulsați pe listele din Timiș din alte județe? Dacă nu-și vor face treaba, vor mai trece vreodată pe aici? Probabil doar în vacanțe, fără ca oamenii de rând să le mai poată imputa ceva”, spune candidatul PMP la Camera Deputaților, Cornel Sămărtinean, recunoscut de toate statisticile ce fiind cel mai activ parlamentar de Timiș.

Marius Dugulescu este unul dintre PMP-istii care de-a lungul vremii s-a implicat în viața socială a Timișoarei. În adolescență a lucrat alături de tatăl său, pastorul Petru Dugulescu, pentru ajutorarea oamenilor nevoiași. Când tatăl său a trecut în neființă, Marius Dugulescu a preluat o parte importantă a proiectelor începute de tatăl său. A avut o activitate intensă în Parlamentul României și s-a implicat în modernizarea spitalului de copii Luis Țurcanu, reușind să înființeze o secție de arși pentru cei mici.

„Implicarea în viața socială a comunității este menirea mea. Încă din copilărie am pășit pe urmele tatălui meu care a avut în permanență grijă să îmi călăuzeazcă pașii. Experiența mea în viața politică și socială aduce un plus valoare Partidului Mișcarea Populară. Aici sunt oameni implicați, preocupați de viața socială a Timișoarei și a județului nostru. Din punctul meu de vedere, alegerile locale au fost câștigate de PMP. Echipa noastră a făcut istorie, am reușit să validăm în Consiliul Local Timișoara un consilier cu dizabilități locomotorii totale. Este o nouă premieră națională, iar acest lucru ne face câștigători”, spune candidatul PMP la Camera Deputaților, Marius Dugulescu.

Chiar dacă este un partid tânăr, cu 80% dintre oameni, noi în politică, PMP și-a propus să creeze echilibru în politica românească și să își impună proiectele de care România are nevoie. La nivel local acest lucru a reușit, iar din 12 decembrie,  reprezentanții PMP vor fi și în Parlamentul României, ceea ce va aduce numai beneficii timișenilor.

“PMP este cel mai energic, cel mai activ partid. Județul Timiș merită un partid de dreapta puternic și unit. PMP Timiș va obține un scor foarte bun în alegeri, pentru că se prezintă în fața timișenilor cu cea mai bună echipă. Singurul candidat din Timiș care a intrat în această luptă cu o vastă experiență în agricultură, om nou în politică, este domnul profesor Radu Șumălan, locul 1 la Senat. Cel mai activ parlamentar de Timiș este locul I la Camera Deputaților, Cornel Sămărtinean. Cei doi domni au alături, pe cele două liste, de Senat și de Camera Deputaților, o echipă de buni profesioniști, oameni realizați în diferite domenii: economic, juridic, în domeniul sănătății și în educație. Majoritatea dintre ei, oameni noi în politică. Împreună vom lupta pentru județul Timiș. Împreună vom lupta pentru oamenii frumoși și mândri ai acestui județ” spune președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu.

    Lugoj Expres De ce va obține PMP Timiș la alegerile din 11 decembrie, un scor foarte bun? (P) Roxana Iliescu Radu Șumălan PMP Timiș Marius Dugulescu Cornel Sămărtinean

(P) Publicat la comanda PMP Timiş, Cod mandatar financiar: 11160002

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.