S.O.S. Natura! Marș ecologic, la Lugoj

Școala Gimnazială nr. 4 din Lugoj organizează miercuri, 7 iunie, cu începere de la ora 9.30, un marș ecologic în cadrul proiectului național intitulat S.O.S. Natura! 

Este al patrulea an consecutiv în care se desfășoară această activitate de conștientizare în rândul copiilor a importanței pe care o are, pentru fiecare dintre noi, mediul în care trăim.

Elevii, îmbrăcați în verde, având materiale de promovare a protejării naturii, se vor deplasa de la școală până în fața sediului Primăriei Municipiului Lugoj, pe străzile: Ștefan cel Mare, M. Kogălniceanu, Împăratul Traian, Ion Creangă. Vor ajunge acolo în jurul orei 10.00 și vor da citire unei scrisori cu conținut ecologic.

Ei vor fi întâmpinați de primarul Francisc Boldea, care le va adresa câteva cuvinte, după care se vor întoarce la școală urmând același traseu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.