Polițiștii au controlat 69 de societăți comerciale și peste 100 de mijloace de transport

Peste 275 de forțe de ordine – polițiștii,  jandarmi, pompieri, reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș – au verificat mai multe societăți comerciale cu un număr mare de angajați, pentru a vedea dacă se respectă regulile care previn răspândirea coronavirusului: respectarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție cât și prezența în interior a unui număr limitat de persoane în funcție de rata de incidență.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 69 de societăți comerciale, precum şi 102 mijloace de transport persoane, dintre care 46 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 221 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 69.850 de lei. Dintre acestea, 199 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.850 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, iar 21 de sancțiuni în valoare de 18.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.