Percheziții la 6 adrese din Timișoara, Lugoj, Ghilad și Recaș. O mamă și-a fotografiat fetele în ipostaze indecente și a trimis pozele unor bărbați

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizat Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat marți, 26 septembrie,  6 percheziții domiciliare la adrese din Timișoara, Lugoj, Ghilad și Recaș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și pornografie infantilă.

Printre cei vizați de ancheta DIICOT se află și o femeie, care și-a fotografiat fetele, în vârstă de 13 și 15 ani, îm ipostaze indecente, apoi a trimis fotografiile unor bărbați.

”Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021-2022, două persoane, dintre care una, profitând de ascendentul moral de părinte, ar fi obligat două victime minore să fie protagoniste ale unor materiale (foto și video) cu caracter pornografic.

În cadrul grupului infracțional organizat, alți patru membri ai grupului ar fi avut rolul de a realiza, prin filmare/fotografiere, materialele cu caracter pornografic și, ulterior, de a le distribui contra cost, prin intermediul unor rețele de socializare, dar și de a supraveghea activitatea persoanelor vătămate minore”, au transmis anchetatorii.

Cele șase persoane au fost  conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.