Comercianții de flori și mărțișoare pot depune cererile pentru emiterea avizului de comerț stradal

Primăria Municipiului Lugoj anunță că, începând cu data de 17 februarie, comercianții de flori, mărțișoare, felicitări și decorațiuni specifice zilelor de 1 și 8 Martie pot depune cererile pentru emiterea avizului de comerț stradal.

Cererile se pot depune online pe email contact@primarialugoj.ro sau  la registratura Primăriei Municipiului Lugoj, camera 7,  actele necesare fiind:

  • – cerere;
  • – copie BI/CI comerciant;
  • – copie act firmă (certificat unic de înregistrare și certificat constatator registrul comerțului);
  • – certificat/carnet producător pentru producătorii de flori.

Taxele vor fi următoarele: taxa de autorizare 60 lei și taxa de ocupare domeniu public 3 lei/mp./zi pentru suprafețe cuprinse între 1-5 mp și 1 leu/mp./zi pentru suprafețe mai mari de 5 mp.

În acest an comercializarea se va desfășura în mod organizat, fiecare amplasament urmând să fie marcat  de către reprezentanții Primăriei Municipiului Lugoj. Astfel, au fost aprobate următoarele locații:

I. Piaţa ”I.C. Drăgan”, în perioada 25 februarie – 9 martie 2023, între orele 08:00 – 22:00:

– o zonă destinată comerţului cu flori: 25 locaţii în suprafață de 9 mp (3×3) fiecare, respectiv pavilioane albe doar în situația prognozei meteo nefavorabile;

– o zonă destinată comerţului cu mărțișoare, felicitări și decorațiuni specifice de sezon: 25 locaţii,  în suprafată de  2 m.p. fiecare (un șevalet obligatoriu și o măsuță opțional).

În p-ța I.C. Drăgan vor fi autorizați doar comercianții înregistrați la ORC Timiș, respectiv producătorii care dețin  certificat de producător emis în județul Timiș. Se vor excepta de la regulă studenții/elevii care urmează studii la instituții de învățământ pe raza Municipiului Lugoj și comercianții de flori.

II.  Platoul exterior al pieței Agroalimentare ‘Timișul’ în perioada 25 februarie – 1 martie 2023, între orele 08:00 – 22:00:

– o zonă pentru comercializarea de mărțișoare și decorațiuni specifice zilei de sezon pentru comercianții înregistrați în alte județe: 12 locaţii,  în suprafată de  9 mp (3×3), fiecare, respectiv pavilioane albe doar în situația prognozei meteo nefavorabile.

Locaţiile vor fi avizate şi stabilite de Biroul Autorizare Activităţi Comerciale din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj. Se acordă o singură locaţie pentru fiecare solicitant.

Locurile se vor atribui pe baza cererilor depuse, cu respectarea Regulamentului privind  condiţiile de autorizare şi desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe raza Municipiului Lugoj, aprobat prin H.C.L. nr. 10/2023.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.