Ce venituri și datorii au primarul, viceprimarul, administratorul public și secretarul general al municipiului Lugoj

Șefii administrației lugojene și-au făcut publice veniturile încasate anul trecut, precum și datoriile pe care le au.

Potrivit declarației de avere, primarul Claudiu Buciu a încasat, anul trecut, de la Primăria Lugoj, 118.632 de lei, ceea ce înseamnă 9.886 de lei/lună, iar soția sa, care este medic în Germania, a încasat 21.024 de euro de la cabinetul de medicină de familie și 7.200 de euro indemnizația de creștere a copilului, sume la care se adaugă 8.316 euro alocația pentru cei trei copii.

Primarul Lugojului a declarat că avea într-un cont bancar 188,6 lei și datorii, la două persoane fizice, de 47.600 de euro și 150.000 de lei, contractate în 2016, respectiv 2020, ambele scadente în 2022.

Claudiu Buciu mai deține două terenuri agricole în Lugoj, de 4.650 mp și 6.670 mp, ambele cumpărate în anul 2007, iar soția sa – un apartament de 63,45 mp, în Lugoj, achiziționat în 2017.

Viceprimarul Bogdan Blidariu a încasat anul trecut, de la Primăria Lugoj, 100.380 de lei (8.365 lei/lună), la care se adaugă veniturile soției – 6.600 de lei (de la un cabinet medical unde este funcționar administrativ) și 2.152 de lei (de la o societate unde este administrator), precum și alocația copilului – 2.568 de lei.

Bogdan Blidariu mai deține acțiuni sau părți sociale la SC Agromec SA Lugoj, în valoare de 21.407,50 lei, 3/16 dintr-un teren intravilan de 1.152 mp, în localitatea Bozovici (Caraș-Severin) obținut prin donație, în 2001, precum și 3/16 dintr-o casă de locuit de 350 mp, dobândită tot prin donație, în localitatea Bozovici.

Viceprimarul Lugojului are un credit de 12.516 euro, contractat în 2011 și scadent în 2031, iar în 15 iunie 2022, exact în ziua în care și-a completat declarația de avere, a donat Municipiului Lugoj un teren intravilan, în valoare de 15.000 de lei.

Anca Micșa Oprea, administratorul public al municipiului Lugoj (city manager), a încasat 97.560 de lei de la Primăria Lugoj (8.130 de lei/lună) și 3.368 de lei – stimulent de inserție, iar soțul său a avut venituri de 28.200 de lei (contract de muncă, Orașul Recaș) și 36.000 de lei (contract de activitate sportivă, CSM Lugoj).

Anca Micșa Oprea deține un autoturism Ford, cumpărat în 2008, un apartament de 55 mp, cumpărat în 2010, în București, 50% dintr-o casă de locuit în Lugoj, primită moștenire în 2014, un teren intravilan de 10 mp în București, precum și 50% dintr-un teren intravilan de 1.150 mp, în Lugoj.

Administratorul public al Lugojului mai este și beneficiarul unui fond de investiții, cu un sold de 30.340 de lei, deschis în 2014.

Dan Ciucu, secretarul general al municipiului Lugoj, a încasat anul trecut, de la primărie, 80.511 lei, ceea ce înseamnă că a încasat lunar circa 6.700 de lei, precum și 3.536 de lei de la Direcția Agricolă Timiș, pentru activitățile desfășurate la recensământul agricol.

Soția secretarului general al municipiului Lugoj a obținut 47.439 de lei de la cabinetul de avocatură pe care îl deține.

Dan Ciucu și soția sa dețin fiecare câte un apartament. De asemenea, secretarul general al municipiului Lugoj mai deține un autoturism Dacia Sandero Stepway, de fabricație 2019, dar are și două credite, contractate în 2019 și scadente în 2022, unul de 20.000 de lei și unul de 19.176 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.