Carnagiu pe DN6, în apropiere de Lugoj: 6 morți și 4 răniți, după o coliziune între un microbuz, o autocisternă și un autotren

Un teribil accident de circulație, soldat cu 6 morți și 4 răniți grav, a avut loc, marți, 27 ianuarie, la orele amiezii, pe DN6, în apropiere de municipiul Lugoj, în zona localității Găvojdia.

În accident au fost implicate un microbuz de transport persoane, o autocisternă și un autotren

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și un ATPVM (Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple).

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări rezultând faptul că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depășire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroșat o cisternă și ulterior a intrat în coliziune cu un tir, care se deplasa din sensul opus de circulație”, a anunțat IPJ Timiș.

În urma impactului devastator au rezultat 6 persoane decedate (șoferul microbuzului și 5 pasageri ai acestuia), precum și 4 persoane rănite, pasagere în microbuz. care au suferit multiple traumatisme, acestea fiind transportate la spital.

Microbuzul avea direcția de deplasare Grecia – Franța.

Din cauza accidentului, traficul este oprit pe DN6 Lugoj – Caransebeș, în zona localității Găvojdia.

Circulația se desfășoară deviat pe ruta DN 6 – Jupa – Caransebeș – DN 58 – DN 58A – Lugoj.

 

UPDATE: A mai murit o persoană. În total: 7 decedați și 3 răniți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.