Șofer beat și posibil drogat, depistat în trafic de polițiștii din Făget

Polițiștii Secției 10 Rurale Făget au oprit pentru control, în data de 24 august a.c., în jurul orei 4:30, în comuna Bethausen, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost testat și pentru consumul de sustanțe psihoactive

„În urma testării cu aparatul drugtest au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a anunțat IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar pentru consumul unor substanțe interzise, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.