Ape tulburi, la PNL Lugoj! Fostul președinte, propus pentru excludere. Ioan Ambruș: „Hotărârea mi se pare total ilegală!”

Noua conducere a PNL Lugoj a cochetat, imediat după preluarea mandatului, cu ideea excluderii din partid a fostului președinte al organizației lugojene, Ioan Ambruș.

Dacă înainte de alegerea noii conduceri naționale a Partidului Național Liberal, în Biroul Politic Local al PNL Lugoj s-a votat „de principiu” excluderea din partid a lui Ioan Ambruș și înlocuirea acestuia din Consiliul Local Lugoj, după cum ne-a spus Claudiu Buciu, noul președinte al liberalilor lugojeni, la începutul acestei săptămâni, membrii Biroului Politic Local au votat, din nou, pentru îndepărtarea lui Ambruș din organizație. Printre cei care au votat excluderea s-au aflat și foștii colaboratori apropiați ai lui Ioan Ambruș, din perioada când acesta conducea destinele PNL Lugoj.

Claudiu Buciu, noul lider al PNL Lugoj, a anunțat că excluderea din partid a lui Ioan Ambruș a fost votată în unanimitate de membrii Biroului Politic Local al PNL Lugoj.

„Sunt patru motive pentru care s-a votat excluderea lui Ioan Ambruș. Faptul că nu s-a implicat în campania pentru alegerile parlamentare, că a votat în Consiliul local alături de PSD și de ALDE, împotriva deciziilor Biroului Politic Local al PNL, că nu și-a plătit cotizația la partid de doi ani, dar și că, în ultima ieșire din presă, a afirmat că pleacă la ALDE”, a anunțat Claudiu Buciu.

Totodată, Buciu a ținut să menționeze și faptul că, „în PNL Lugoj nu mai e loc de blaturi cu PSD”, iar „dacă cineva o să mai colaboreze cu PSD-ul o să fie exclus imediat”.

 

Ioan Ambruș: „Hotărârea de excludere mi se pare total ilegală”

Ioan Ambruș a declarat, pentru ziuadevest.ro, că încă nu a primit nicio informare oficială privind hotărârea Biroului Local al PNL Lugoj de excludere a sa din partid, hotărâre pe care intenționează să o conteste, inclusiv la nivel de București, pentru că, în opinia sa, este… ilegală.

„Hotărârea de excludere mi se pare total ilegală, de fapt, ca și alegerile din PNL Lugoj, pentru președinte și Biroul Local, unde am fost împiedicați să candidăm. Noua conducere a PNL Lugoj trebuie să priceapă că hotărârile de Consiliu Local le votezi în funcție de oportunități și necesități, nu în funcție de interese personale sau doar pentru a fi Gică contra. Referitor la Consiliul Local, cred că am cea mei vastă activitate dintre membri care mai sunt în consiliu în momentul de față și am cele mai multe interpelări și cele mai multe luări de cuvânt în cadrul ședințelor, iar acest fapt se poate vedea din verificarea proceselor verbale. Referitor la plata cotizației, cei din noul BPL Lugoj ar trebui să-și pună întrebarea cum de am putut candida în 22 aprilie, la alegerile județene. Dacă nu știu, le spun că, făcând parte din BPJ, până la data alegerilor, cotizația noastră a fost plătită la Timișoara, altfel nu puteam candida. Există un borderou, chitanțe și se poate verifica. Iar referitor la declarația privind plecarea la ALDE, mi s-a adresat o întrebare dacă am fost curtat de ALDE și dacă o să plec la ALDE, iar eu am spus că da, am fost curtat, iar dacă o să mă hotărăsc să plec o să iau două treimi din organizație cu mine, reprezentând diferența de membri PNL care nu mai sunt acum activi și pe care PNL Lugoj nu îi mai are. În momentul de față, organizația PNL din Lugoj mai are doar o sută și ceva de membri, din patru sute, iar această prezență <minunată> s-a văzut la alegerea noii conduceri. Dar, aștept să primesc o informare oficială privind excluderea, după care, logic, o să contest hotărârea Biroului Local, care trebuie să fie aprobată în Biroul Județean, unde nu poate să se voteze împotriva hârtiilor care există, după care putem să discutăm și la nivel de București, fiindcă, din punctul meu de vedere, domnii care iau aceste hotărâri nu au reprezentat Partidul Național Liberal și, poate, nu-l reprezintă nici acum. Au apărut, undeva, proaspăt, în politica lugojeană, dar nu au făcut nimic pentru oraș”, a declarat, pentru sursa citată, Ioan Ambruș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.