Voluntari la 14 ani! Doi adolescenți au renunțat la vacanță pentru a ajuta animalele
Exemplu de urmat! Doi copii din Lugoj, Elena Nicolescu şi Alexandru Cristian Bunea, au ales să-și petreacă o parte din vacanță făcând voluntariat la Adăpostul de câini al Asociației „Free Amly 2007”, unde, timp de mai bine de o săptămână, au muncit cot la cot cu angajații, fiind un bun exemplu şi pentru alți iubitori de animale.
„Zilnic au făcut curat în boxele câinilor, le-au dat mâncare şi apă, i-au pieptănat şi s-au jucat cu ei, au împărțit pliante pentru Campania gratuită de castrare a câinilor, pe care o vom avea, la adăpost, în perioada 2-4 august. Pentru că nu au decât 14 ani, Elena şi Alex au avut nevoie de acceptul scris al părinților, accept pe care l-am primit, pentru a putea să facă voluntariat la adăpost. Suntem foarte mulțumiți de felul în care aceşti copii minunați muncesc. Ne-au surprins plăcut pentru că sunt foarte harnici, receptivi şi au inițiativă. Pe lângă faptul că sunt iubitori de animale, foarte harnici, cei doi au intrat la cele mai bune Colegii din Lugoj, Elena se axează pe limbi străine, iar Alex îşi doreşte să devină medic veterinar. Le mulțumim şi le dorim succes! Vacanță plăcută! Mulțumiri şi părinților lor!”, a declarat Elena Balaj, președinta Asociației Free Amely 2007.