Primăria Lugoj, un protest neautorizat și o anunțată plângere la Poliție pentru „suspiciunea unor falsuri făcute în acte oficiale”

Primarul Călin Dobra a anunțat că autoritățile locale au revocat avizul acordat inițial pentru protestul care urma să se desfășoare vineri, 30 ianuarie 2026, în fața Primăriei Municipiului Lugoj.

Comisia de Adunări Publice a avizat inițial solicitarea făcută de către Liga Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din România – EU, prin reprezentanții Alexandru Varga și Samuel Ritter, înregistrată la Primăria Lugoj cu nr. 17/6888 din 26.01.2026, privind organizarea în data de 3-.01.2026, între orele 17 și 20, a unei adunări publice în fața Primăriei Municipiului Lugoj.

Conform solicitării, protestul – la care s-a estimat participarea a aproximativ 500 de persoane – viza „mai multe nemulțumiri ale cetățenilor din municipiu, privind:

  • calitatea vieții tot mai proastă în raport cu taxele și impozitele mărite nejustificat,
  • calitatea apei potabile și a canalizării furnizate de Aquatim, în raport cu prețurile percepute,
  • gropile de gunoi ilegale care otrăvesc solul, apele de subteran și cele de suprafață, în timp ce administrația locală nu face nimic în acest sens,
  • starea infrastructurii rutiere, renunțarea la proiectele ce puteau crește calitatea vieții în municipiu”.

„Am tratat solicitarea strict conform legii, am avizat protestul și, împreună cu Jandarmeria, Poliția Națională și Poliția Locală, ne-am ocupat de toate detaliile pentru siguranța cetățenilor”, a explicat primarul Călin Dobra, menționând că situația s-a schimbat după ce la Primăria Lugoj a ajuns încă o adresă din partea Ligii Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din România – EU (înregistrată cu nr. 17/7761 din 28.01.2026), de această dată semnată de către președintele organizației, Petru Antoni, și de către și secretarul general al organizației, Silvia Delibași, în care se precizează că petiția inițială depusă la Primăria Lugoj „nu este depusă de organizația noastră, nu are antetul LDICAR-EU, nu are numărul nostru de înregistrare și nu este semnată de Președintele general Petru Antoni și nici de Secretarul general Silvia Delibași, și nu ne aparține, iar ștampila aplicată pe adresă este desinată pentru a fi folosită în activitatea agenților în misiunile lor, nicidecum pentru a fi folosită în adrese către instituții”.

În adresa semnată de președintele Petru Antoni se mai menționează: „Greșeala este făcută  de 2 agenți LDICAR, voluntari ai organizației noastre, probabil la sugestia și influențați de vreun partid politic, care vizează alte interese, atribuțiile agenților LDICAR fiind de vizare a proceselor verbale de constatare în misiunile lor, nicidecum de organizare de proteste și de adunări publice în numele organizației. La data depunerii adresei cu nr. 17/6888/26.01.2026, agenții LDICAR-EU nu au avut împuternicire din partea LDICAR să formuleze această solicitare de organizare a adunării publice sau vreun protest, chiar dacă tematica vizează cetățenii municipiului Lugoj privind taxe, impozite, apa, canal. Noi nu susținem astfel de acțiuni cu tematică politică, iar adresa nu ne aparține și vă rugăm să procedați la anularea acestei Adunări publice, Protest, întrucât nu este solicitat și organizat de noi”.

În urma acestui document, Comisia de Adunări Publice s-a întrunit din nou și a decis revocarea avizului pentru protestul programat pe 30 ianuarie, precum și sesizarea Poliției.

„În baza acestei adrese primite aseară, am convocat, din nou, Comisia de Adunări Publice, le-am prezentat situația și s-au luat două decizii. Prima, de revocare a avizului pentru organizarea acestui protest de vineri 30 ianuarie 2026, iar cea de-a doua, de înaintare a acestor documente către Poliție sub suspiciunea unor falsuri făcute în acte oficiale și instigarea la mobilizarea populației la protest în baza unor acte oficiale”, a spus primarul Călin Dobra.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.