O femeie a murit într-un incendiu, la Făget
Pompierii din Făget au fost solicitați să intervină, în noaptea de miercuri spre joi, la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitate.
La sosirea echipajelor la locul intervenției, focul se manifesta violent.
După localizare, pompierii au găsit într-una din încăperile casei o femeie, de 74 de ani, decedată.
Femeia locuia singură, băiatul acesteia fiind plecat în străinătate.
Cadavrul victimei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.