Comunicat de presă: Chestionarul Verde pentru orașele verzi din Banat

Soluții Inovative pentru Orașe Verzi este un proiect derulat de UrbanizeHub și cofinanțat din Fondul Social European, prin POCA (Programul Operațional de Capacitate Administrativă) 2014 – 2020. Prin acest proiect ne propunem prin politici și strategii locale, dar și prin acțiuni concrete, să încurajăm transformarea orașelor Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița în orașe verzi și comunități urbane sustenabile.

La finalul lunii noiembrie 2022, am organizat patru workshop-uri împreună cu reprezentanți ai administrațiilor locale și societății civile. În urma discuțiilor, au fost generate patru planuri pentru fiecare comunitate urbană cu o serie de recomandări și proiecte de interes pentru dezvoltarea sustenabilă a orașelor.

A venit momentul ca vocea cetățenilor să se facă auzită, motiv pentru care am demarat campania de consultare publică prin care identificăm cum arădenii, timișorenii, lugojenii și reșițenii prioritizează investițiile și nevoile propriului oraș. Chestionarul se adresează cetățenilor celor 4 orașe interesați de viitorul sustenabil al comunităților urbane, iar întrebările vizează 8 dimensiuni: eficiență energetică, iluminat public, mobilitate urbană, managementul deșeurilor, digitalizare, dezvoltare urbană verde, educație și implicare.

Odată cu centralizarea rezultatelor acestui chestionar și analizarea datelor colectate, vom începe pregătirile pentru concursul de idei Urban Innovation Hackathon, unde concurenții vor putea propune soluții care să contribuie la dezvoltarea verde a orașelor. Concursul va avea loc între 21-23 aprilie la Timișoara, urmat de conferința Urban Talks unde vom disemina rezultatele hackathon-ului și vom aduce experți în dezvoltare durabilă și lideri din administrație pentru a discuta împreună despre cum putem modela viitorul orașelor.

În cadrul implementării proiectului se va ține cont de principiile orizontale privind egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă. Vă invităm să veniți alături de noi și să participați la modelarea orașelor prin completarea chestionarului!

 https://r0qjbbkjjii.typeform.com/chestionarverde

 

Mulțumim,

Echipa UrbanizeHub

 

Proiect: Soluții inovative pentru orașe verzi

Beneficiar: Asociația INSTITUTUL PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ – THINK GLOBAL ACT LOCAL

Obiectivul general al proiectului: Consolidarea capacității interne a Asociației INSTITUTUL PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ – THINK GLOBAL ACT LOCAL de a se implica în formularea politicilor de dezvoltare urbană durabilă și de transformare a municipiilor Arad, Lugoj, Reșița și Timișoara în „orașe verzi”.

Rezultate preconizate:

  • 1 raport de analiză a situației privind promovarea politicilor de dezvoltare durabilă și de trecere la „orașe verzi” și 4 fișe de orașe realizate
  • 4 planuri de acțiune realizate pentru fiecare municipiu în parte și 4 workshop-uri
  • 4 rapoarte cu acțiuni prioritizate în urma consultării publice a cetățenilor din cele 4 municipii
  • 1 concurs de soluții organizat și desfășurat pe tema „oraș verde” în Regiunea Vest cu participarea cetățenilor din cele 4 orașe: Arad, Reșița, Timișoara, Lugoj

Valoarea proiectului: 421.717,00 lei, din care 351.290,26 lei (valoarea nerambursabilă din FSE) și 61.992,40 lei (valoarea nerambursabilă din bugetul național).

Perioada desfășurării proiectului: 14.06.2022 – 13.08.2023

Codul MySMIS: 151314

Contact:

Adresa: Str. Timișoarei 2A, Reșița – jud. Caraș-Severin

Email: office@urbanizehub.com

 

Lugoj Expres Comunicat de presă: Chestionarul Verde pentru orașele verzi din Banat UrbanizeHub Timișoara Reșița orașe verzi Lugoj comunicat de presă cestionarul verde Arad anat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.