Accident pe DJ 680, în apropiere de Lugoj. Un șofer a fost rănit, după ce unui bărbat de 71 de ani i s-a făcut rău la volan și a intrat cu autoturismul pe contrasens

Un accident a avut loc, luni, în apropiere de Lugoj, pe DJ 680, între Măguri și Tapia.

Accidentul a fost produs de un bărbat, în vârstă de 71 de ani, căruia i s-a făcut rău la volan și a pătruns cu autoturismul pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar.

„Un bărbat in vârsta de 71 de ani a condus un autoturism pe DJ680 dinspre Măguri spre Tapia, iar la un moment dat i s-ar fi făcut rău, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, care se deplasa regulamentar. În urma coliziunii, conducătorul auto în vârstă de 34 de ani a fost rănit și transportat la spital”, a anunțat IPJ Timiș.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.